Aceasta nu este un text filosofic asupra conditiei omului, ci postarea mea se refera la fotografie. Fotografia clasica (pe film alb-negru), folosita zeci de ani atat in occident, cat mai ales la noi (inainte de '89, neexistand fotografie color decat pe diapozitiv).
Cu totii ne aducem aminte de acele prime poze pe care le avem cu noi in albumul personal. Am devenit curioasa in timp si m-am decis sa lucrez cu filmele care scoteau fotografiile respective. Am cumparat substante si m-am pus pe treaba, rezultatul poate fu observat.
Primul film: stangaci realizat, asa cum era de asteptat.
Un caine pe strada.
O pisica la geam
Un om intr-o cafenea.
Filmul 2: mai bine realizat si mai controlat decat primul.
Lumina ferestrei.
Geometrie caclulata.
Filmul 3:
Contempland la o chitara fara corzi
Sacrificiu pentru arta.
Gasire sau negasire
Uzinele vulcan.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
5 comentarii:
haha, dan :)
Cateodata, amestecat in digitalisme si HD'uri si multe alte chestii noi, parca ti se face dor de ce a fost odata. Vechi, alb-negru, clasic, original, lumina, umbre, expresii...Deosebit!
Nu înțeleg de ce trebuie să privim filmul ca fiind ceva mort. Cât timp se fabrică substanțe, filme și echipament nu este.
Lumea digital este o alternativă de fapt, dar muzica adevărată este cea cultă.
"inainte de '89, neexistand fotografie color decat pe diapozitiv" ... Asta s-o crezi tu.
suntem vechi dar ne descoperim si ne reinventam in fiecare zi
Trimiteți un comentariu